Pe înţeleptul Solomon l-au întrebat odinioară un ministru al său, ce voia să se însoare, pe care să ieie din trei mirese ce au găsit? Căci una este de înalt neam, a doua este cu avuţie şi a treia săracă. Solomon, fără a gândi mult, i-au răspuns: "De vei lua pe cea de neam înalt, ea îţi va zice: Scoală tu, să şed eu; de vei lua pe cea bogată, ea îţi va zice: Taci tu, să vorbesc eu; iar de vei lua pe cea săracă, ea îţi va zice: Cum îţi place, aşa oi face."

finalul de la Dialogul unui holtei cu un boierenaş avut, însoţit cu o cucoană de înalt neam de Ignacy Krasicki (1790), traducere de Constantin Stamati
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără a uita istoria celor întâmplate, mulţumim norocului că n-a lăsat să se întâmple altceva şi, ca Partid Conservator, care am ajutat la opera acestui noroc, salutăm din toată inima pe Majestatea Sa Regele Carol I, cu toată dragostea şi respectul ce se cuvin unui suveran brav şi înţelept.

finalul de la 10 Mai 1897 de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, monumente glorioase, subterane istorice şi măguri misterioase ale României! Deşi nimenea din noi, care ne pretindem astăzi arheologi, nu ne pricepem cum să vă scăpăm din întunericul în care zăceţi de zecimi de secole, deşi năravul nostru este de a râde unul de altul, deşi ne place numai parada de vorbe publicate prin foi; dar mâine poate veni ziua în care tinerimea studioasă, păşind după descoperirile noastre, vă va scoate din întunericul pământului României şi vă vor arăta naţiunilor luminate, care sunt atât de zeloase pentru monumentele patriei şi ale străbunilor lor.

finalul de la Istoria fondărei oraşului Bucureşti de Dimitrie Papazoglu (1891)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci dacă fudulirea cu medalia Bene-Merenti, ca să revenim la dânsul, face, mai cu seamă din partea celui ce nu o merită, o impresie ridiculă, apoi desigur fac, mai ales din partea celui ce ar merita-o, o impresie foarte penibilă ciuda si paraponul că n-a căpătat-o încă.

finalul de la Bene Merenti de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mai mult decât probabil că de acest epizod şi-a adus aminte răposatul C. A. Rosetti, când, la 1866, într-un moment de umor democratic, a dat gvardiei naţionale numele de "Baioneta inteligentă".

finalul de la Baioneta inteligentă de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul: Hai să verificăm dacă fraierul a făcut treabă temeinică! (Chicotesc amândoi. Intră în tunel. Dinăuntru se aud sunete lubrice. Final.)

replica de final din piesa de teatru Tunelul spre lună, scenariu de Adrian Suciu (2008)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vremea aceasta moldovenii şi cazacii deteră jaf taberei româneşti: fugeau muntenii care unde putea. Alexandru Vodă nimeri să scape la Cetatea de Floci; Pătru se opri din fugă la Brăila. Ioan Vodă intră în Ţara Românească şi făcu Domn pe un Vintilă; dar, peste câteva luni, soarta se schimbă. Ioan Vodă muri robit la turci; Alexandru îşi dobândi iarăşi tronul şi Pătru Şchiopul domni la Moldova lăudat şi iubit de toată obştea.

finalul de la Doamna Chiajna, IV. Pustnica de Alexandru Odobescu (1860)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efimiţa: Ei, bobocule, apăi cum le ştii dumneata toate, mai rar cineva! (aprinde lampa)

replica de final din piesa de teatru Conu Leonida faţă cu reacţiunea, scenariu de Ion Luca Caragiale (1880)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă te foloseşti bine de povestirea aceasta, apoi ea este ca volocul în mâinile pescarului, precum arunci volocul în mare, ca să prinzi peşte, tot aşa şi povestirea aceasta o arunci în sufletul omului şi-i scoţi păcatele lui la vedere, ca ele să fie biruite.

finalul de la Şapte păcate de moarte de Selma Lagerlof (1912), traducere de Alexei Mateevici
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un alt fapt important în acest deceniu şi cu care trebuie să încheiem cărticica noastră, este încercarea de a se înfrăţi scriitorii, adunându-se într-o societate. Această societate a reuşit să adune într-un mănunchi pe un mare număr din scriitorii noştri şi, după ce au proclamat prezident de onoare pe ministrul instrucţiei, au avut cinstea să vadă pe însuşi M. S. Regina, patronând societatea şi făcând chiar şezători în palatul regal.

finalul de la Istoria literaturii române, Literatura care se formează de Gheorghe Adamescu (1913)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!